Uneori platim mult mai mult pentru lucrurile pe care le primim pe gratis. - Albert Einstein - 

Doar doua lucruri sunt infinite, universul si prostia umana, insa nu sunt sigur despre primul. - Albert Einstein - 

Femeile impart cu noi placerea, ne dubleaza problemele si ne tripleaza cheltuielile. - Mark Twain - 

Bancherul este un tip care iti imprumuta umbrela pe timp cu soare, dar o vrea inapoi in minutul in care incepe sa ploua. - Mark Twain -

Baltagul de Mihail Sadoveanu

M. Sadoveanu ne-a ales o operă vastă cu o tematică diversă: viaţa celor mulţi şi necăjiţi. Apărut în 1930, romanul Baltagul redă monografia satului moldovenesc la începutul secolului XX. Acest roman preia nucleul epic al baladei Mioriţa, pe care-l transformă într-o naraţiune densă, cu 16 capitole, având în centrul ei tema căutării şi a cunoaşterii adevărului.

                                                    I

Romanul debutează cu o povestire parabolică. Acţiunea e localizată în Moldova, M-ţii Tacăului, satul Măgura; în care locuieşta Vitoria Lipan. Nechifor Lipan, soţul Vitoriei, plecase, toamna , la Dorna să cumpere nişte oi şi nu revenise la timp. Fiul său, Gheorghiţă, era plecat cu turmele la apa Jijiei,, iar acsă rămăseseră Vitoria şi Minodora, fiica acesteia, care avea o relaţie de dragoste cu fiul dascălului din sat.În somn femeia are un semn rău despre soarta soţului: îl vede “călare, cu spatele întors cătra ea, trcând spre asfinţit o revărsare de ape”.

                                                 II

Se produce un alt semn: cocoşul cântă pe prispa casei întors înafară, un semn de plecare, spuse Vitoria. Mama îşi anunţă fiica de intenţia de a o căsători cu “un romîn aşezat cu casă nouă şi cu oi în munte”.

                                                    III

Vitoria se adresează părintelui Daniil pentru sfat, iar preotul o îndeamnă să aştepte, căci el crede că soţul ei întârzie dintr-o pricină oarecare. La aceasta, femeia spune că Nechifor “poate zăbovi o zi ori două, cu lăutari şi cu petrecere, ca un bărbat ce se află; însă după aceea vine la salaşul lui”.

                                                   IV

Soţia încearcă să afle ceva despre cel dispărut cu ajutorul babei Maranda, vrăjitoarea satului. Bătrâna îi ghiceştte în cărţi: “una cu ochi verzi şi cu sprâncene îmbinate” îl reţine lângă ea pe bărbat, dar Vitoria nu prea crede.

                                                   V

Vitoria nu ascultă vorbele răutăcioase ale bătrânelor din sat, şi este hotărâtă să-l caute pe dispărut oriunde ar fi el. Ea îşi plănuieşte cu de-amănuntul plecarea, îşi pregăteşte sufletul, ţinând post şi rugându-se. De asemenea îşi pregăteşte casa şi îşi gândeşte drumul pe care îl va urma.

După bobotează primul drum îl face la mănăstirea Bistriţa pentru ca Sf. Ana să-i lumineze mintea şi să-i arate calea pe care s-o urmeze. Arhimandritul o păvăţuieşte să meargă la Piatra şi să se adreseze stăpânirii pământeşti. “Sfânta Ana are să puie cuvânt la scaunul Împărăţiei cele mari.(…) Du-te la poliţai şi la prefect şi spune-le întâmplarea, ca să facă cercetări."

                                                 VI

Vitoria şi Gheorghiţă au plecat de dimineaţă la Piatra unde au oprit la un han pe care îl cunoşteau; acolo au întrebat de prefect. Munteanca i-a povestit prefectului că soţul ei plecase să cumpere nişte oi de la Dorna şi nu s-a mai întors deşi trecuseră şaptezeci şi trei de zile. Prefectul o asigură că o să cerceteze şi că trebuie să scrie o plângere (o jalbă).

Acasă femeia se rugă de părintele Daniil să-i facă jalba, iar în jalbă îl rugă să scrie de toate necazurile ei. Ea plănuise să plece la Dorna ca fiul ei, pe Minodora să o ducă la mănăstirea Varaticului unde e o soră de-a mamei călugăriţă, iar casa o va lăsa pe mâna părintelui Daniil.

La 27 februarie o duse pe fată la mănăstire iar pe drum îi spuse:

“- Fată, a vorbit ea fără supărare; tu să nu fii proastă şi să nu te boceşti pe tine. Astăzi e o sfântă luni şi începem împlinirea hotărârii.”

                                                VII

În 9 martie într-o zi de iarnă cu soare părintele Daniil a făcut o slujbă importantă. Vitoria şi Gheorghiţă au dus la biserică multe daruri.

După ce munteanca ajunse acasă nici nu apucă să-i dea de mâncare băiatului căci deja la poartă erau preotul Milieş, domnul Iordan, negustorul şi muşterul lui Nechifor, domnul David. Deoarece stateau mai prost cu banii; Lipanii, au trebuit să vânda nişte marfă; cel care o cumpăra era negustorul. În acea seară dădu-se o dihanie la vite dar d-l Mitrea rezolvă problema. În dimineaţa următoare pregătiră cai şi baltagul făcut de fierarul satului şi blagoslovit de preot. “Gheoghiţă purtă aninat în lanţ,(…),baltagul. Vitoria potrivise şi legase puşca cea scurtă dinapoia tarniţei.”

                                                 VIII

Gheoghiţă, Vitoria şi negustorul David plănuiau drumul până Vatra Dornei.

În drumul lor făcură un popas pe malul Bistriţei lângă o topliţă; de acolo au pornit de-a lungul Bistriţei până ce i-a prins noaptea lângă un han la Donea. Acolo munteanca se preface că-l caută pe Lipan pentru nişte bani şi află că acesta nu a mai fost văzut pe-acolo din toamnă.

Cei trei au pornit iar la drumeţie, următorul popas fiind casa lui David la Călugăreni lângă Piatra Teiului. În acea seară Vitoria a început să depene amintiri cu Lipan. În dimineaţa următoare merseră până la Farcaşa unde se opriră din nou.“Vitoria îl judeca pe Lipan. Avea ea să-i spuie multe;(…)şi I le spunea din lăuntru, cu bănuieli şi suferinţe vechi.”

                                                   IX

În Farcaşa îi găzduieşte un fierar, moş Pricop, de la care Vitoria află că soţul ei oprise acolo, pentru potcovirea calului său, în drum spre Dorna.

                                                   X

Pe drum, la Borca, Vitoria şi Gheorghiţă întâlnesc un botez la care au fost nevoiţi să participe; ceva mai departe, pe gheaţa de pe apa Bistriţei, îi opreşte un alai de nuntaşi, care “au întins plosca şi au ridicat pistoalele.Ori beau (…) ori îi omoară acolo pe loc”; iar ei se conformează. Ajunşi la Vatra Dornei află de la un slujbaş că în noiembrie Nechifor cumpărase trei sute de oi; din acestea vânduse o sută de oi altor doi gospodari, împreună cu care plecase mai departe.

                                                    XI

Vitoria Lipan află de la un crâşmar că soţul poposise acolo împreună cu doi ciobani. Vitoria indicând semnalmentele soţului ei, mai ales căcuila brumărie pe care el o purta, merge din cârciumă în cârciumă. Mama şi fiul fac din nou un popas, după ce trec de satul Sabasa peste muntele Stânişoara, în satul Suha,unde crâşmarul, d-l Iorgu Vasiliu, îşi aduce aminte de trecerea turmei de trei sute de oi, dar însoţită fiind numai de doi stăpâni, fapt confirmat şi de soţia lui; pe unul dintre oieri îl chema Calistrat Bogza. Pentru femeia oierului dispărut începe să “se facă lumină. La Sabasa, fuseseră trei. Dincoace,(…), Nechifor Lipan nu mai era.”.

                                                 XII

Soţia d-lui Vasiliui îi spuse Vitoriei că pe celălalt îl cheamă Ilie Cuţui şi ambi sunt locuitori ai satului Doi Meri. Victoria discută cu cei doi ciobani, ei spunând că i-au plătit lui Nechifor oile la Crucea Talienilor. Reveniţi în Sabasa Vitoria şi fiul ei opresc la cârciuma d-lui Toma după care îl recunoaşte pe Lupu, câinele soţului, într-o gospodărie.

                                                  XIII

Gospodarul care-l ţinuse pe Lupu i-a căutat stăpînul înainte de a-l lua. După ce plăteşte o recompensă, ea îl ia cu sine. Era deja primăvară şi Vitoria împreună cu câinele, care o însoţea, asemeni fiului, işi conducea stăpînii intr-o prăpastie. Nechifor “era acolo, însă impuţinat de dinţii fiarelor”. Iar craniul uman purta urmă de baltag.

                                                    XIV

Privind resturile pământeşti ale tatălui, Gheorghiţă “plîngea ca un copil mic”, dar mama lui era fermă şi se duse in sat după ajutoare. A treia zi soseşte subprefectul Anastase Balmez care constată moartea violentă a lui Lipan, care îi sugerează să întrebe ciobanii ce i-au ajutat pe Bogza şi Cuţui să ducă oile de la Dorna dacă ştiu de vânzarea de oi.

                                                     XV

În timpul timpil interogatoriului la care-i supune, în Suha, pe Bogza şi Cuţui, subprefectul primşte răspunsurile date Vitoriei în timpul discuţiei cu ei de la primărie. Femeia invită pe subprefect şi pe cei doi ciobani la înmormântare. Rămăşiţele pământeşti ale lui Lipan sunt îngropate în cimitirul din Suha. “Eu, (…), am trăit pe lumea asta numai pentru omul acela al meu şi-am fost mulţămită şi înflorită cu dânsul. Iar de-acum îmi mai rămîn puţine zile, cu nor.”.

                                                  XVI

Are loc praznicul de după înmormântare, la casa d-lui Toma. Vitoria îi cere lui Bogza să-i dea baltagul său lui Gheorghiţă pentru ca flăcăul să-l admire. Apoi spune cum a fost ucis bărbatul ei: urca muntele Stânişoara impreună cu doi tovarăşi din care unul l-a lovit cu baltagul în cap pe la spate şi l-a impins în vale cu cal cu tot. Calistrat Bogza se infurie, căci se simţea învinuit (“- Destul! răcni omul, destul!”), iar Gheorghiţă îl loveşte cu baltagul în frunte şi dă drumul câinelui, ce-l muşcă de gât. Simţind că va muri, ciobanul recunoaşte crima sa şi a lui Ilie Cuţui. Vitoria îi spune fiului că va plăti tot ce trebuie pentru a recupera turma furată, de asemenea o vor lua pe Minodora de la mănăstire; dar mama tot nu este de acord cu relaţia ei cu feciorul dascălului.

Analiza A Trei Texte Dramaturgice

„O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, „Act veneţian” de Camil Petrescu şi „Scaunele” de Eugen Ionescu sunt trei opere care aparţin unuia dintre cele trei mari genuri literare, anume genului dramatic. Aceste trei lucrări reprezintă, la rândul lor, tot atâtea mari categorii ale textelor dramatice: comedia, tragedia (drama) şi respectiv teatrul absurdului.

„O scrisoare pierdută” reprezintă materializarea unui anumit dezgust faţă de noile valori sau mai bine spus nonvalori pe care societatea le-a adoptat la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea. Această societate tinde să devină de-a dreptul o farsă, atitudinea adoptată de către autor este una plină de ironie şi sarcasm.

A doua piesă, „Act veneţian”, ne introduce într-o lume a ideilor, o lume în care adevărata dramă nu poate exista decât la nivelul ideilor şi a conceptelor („Da, m-am înşelat, şi astăzi ai putea să-mi arzi pieptul cu un fier înroşit, dar n-ai ajunge până la veninul acestei nedumeriri…”).

Lucrarea intitulată „Scaunele” ne prezintă o lume atât de reală încât pare de-a dreptul absurdă şi fără nici un sens. În această lume, omul este prizonierul incapacităţii sale de a comunica până şi în situaţiile extreme ale vieţii sale. Acest om nu mai poate ieşi din rutina zilnică, fapt care conturează o existenţă umană de-a dreptul tragică: „[Bătrânul] O ultimă dată… îţi acord deplina mea încredere… mă bizui pe tine… Vei spune totul… Îţi las moştenire mesajul […] Adio, vouă tuturor. […] [Oratorul] (care în timpul dublei sinucideri a rămas indiferent, se hotărăşte […] să ia cuvântul; în faţa rândurilor goale, face semne mulţimii invizibile, dându-i a înţelege că e surd şi mut; face semne de surdomut: sforţări deznădăjduite…)”

            O comparaţie între aceste trei texte dramatice este aproape imposibil de realizat fără a trece în domenii ştiinţifice străine literaturii, deci în continuare ne vom ocupa de o comparaţie între cele trei texte punând accentul pe modalităţile deosebite de folosire a convenţiilor specifice genului dramatic.

            Una dintre trăsăturile fundamentale ale dramaturgiei este redactarea unui text în vederea punerii lui în scenă, în faţa unui public.

            Modalităţile de punere în scenă diferă de la un text la altul. Astfel, comedia lui Caragiale este una simplă, banală am putea spune, în care mesajul este transmis prin atitudinile personajelor, prin limbajul acestora şi prin situaţiile hilare în care sunt puse aceste personaje; indicaţiile scenice nu au un rol semnificativ în comparaţie cu importanţa schimbului de replici între personaje. Simplitatea prin care se caracterizează opera lui Caragiale apropie personajele comediilor de personajele farsei moderne, fapt extrem de controversat la vremea respectivă.

            „Act veneţian” de Camil Petrescu este o dramă psihologică sau de idei. Consecinţa faptului că accentul cade pe latura psihologică a personajelor este o creştere a importanţei gesturilor, a elementelor de comunicare verbală şi nonverbală  dintre personaje, astfel, indicaţiile scenice încep să crească în abundenţă şi în importanţă, fiind de-a dreptul nelipsită respectarea lor pentru a înţelege mesajul operei.

            Teatrul absurdului, ilustrat prin piesa „Scaunele” a lui Eugen Ionescu apare ca o revoluţie în domeniul dramaturgiei universale. Acest tip de creaţie dramatică îşi creează o structură proprie în ceea ce priveşte importanţa elementelor scenice. Aici, dialogurile între personaje nu mai sunt în prim-planul atenţiei ci ele lasă loc elementelor nonverbale, paraverbale şi vizuale.

Concluzionând, putem afirma că dialogurile dintre personaje precum şi indicaţiile scenice fac să nu mai fie necesară prezenţa unui narator sau povestitor, aceasta fiind o caracteristică a majorităţii operelor dramatice.

Textele care aparţin genului dramatic sunt împărţite în unităţi specifice (acte, scene). Cele trei lucrări sus-menţionate nu fac excepţie de la această regulă, deşi piesa „Act veneţian”, în forma sa iniţială, era alcătuită dintr-o singură unitate (un act), fapt care constituia o „abatere de la canoanele operei dramatice”.

Ca un alt aspect important, trebuie menţionat caracterul ficţional al textelor dramatice care îşi face simţită prezenţa în toate cele trei lucrări. Totuşi, în teatrul absurdului, acest aspect este subminat într-o oarecare măsură de către abstractizarea excesivă care poate fi interpretată ca şi o imagine a realităţii.

            Caracterul epic este una dintre trăsăturile de bază ale operelor dramatice până în perioada interbelică. Lucrările „O scrisoare pierdută” şi „Act veneţian” aparţin acestei perioade, deci construcţiile lor includ înlănţuiri de evenimente provocate de o cauză anume, se declanşează stări conflictuale şi se produc răsturnări de situaţie care conduc în cele din urmă la o soluţionare a conflictului iscat. În perioada postbelică, însă, dramaturgii au încetat să acorde o importanţă sporită caracterului epic al lucrărilor lor. Acesta a fost şi cazul lui Eugen Ionescu, piesa „Scaunele” excelând prin aspectul ei simbolic şi nu prin cel epic.

            În final, putem afirma că diferenţele stilistice între operele „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, „Act veneţian” de Camil Petrescu şi „Scaunele” de Eugen Ionescu sunt date de apartenenţa lor la o anumită perioadă din istoria teatrului românesc.

Astfel, de la comedii simple, precum cele a le lui Caragiale, dramaturgia românească a evoluat la forme mai complexe (reprezentate aici de către drama lui Camil Petrescu) şi chiar până la un nou tip de teatru, care şochează prin originalitatea lui: teatrul absurdului.

Farmecul anilor de liceu

Se spune că cei mai frumoşi ani din viaţa unui om sunt cei petrecuţi în liceu. Şi dacă tot sunt numiţi “cei mai frumoşi ani” trebuiesc trăiţi din plin. Dar pentru a-i trăi din plin, trebuie să învăţăm să vorbim limba liceului. 

În aceşti patru ani, liceul devine locul unde îţi începi aventura numită adolescenţă. Locul unde trăieşti prima iubire, prima deziluzie, perioada prietenilor adevăraţi şi a proiectelor importante. Locul în care fuga de la ore devine cel mai ‘cool’ lucru de făcut, locul în care o notă proastă la teză e un capăt de ţară, locul unde încet-încet fără să observi, îţi formezi personalitatea, în care pe lângă multele materii ai posibilitatea să faci nebunii la care probabil nu te-ai fi putut gândi vreodată.

Anii de liceu nu se compară cu nimic în lumea asta. Sunt atâtea lucruri interesante ce se petrec în aceşti patru pereţi ai liceului încât nici nu-ţi mai vine să pleci de acolo. Păcat că totul e trecător în lume şi păcat că totul va rămâne la un moment dat doar o amintire plăcută. O amintire care poate peste câţiva ani timpul nu ne va mai permite să rememorăm clipele trăite alături de încă 28 de oameni şi poate chiar să o regretăm. 

Spun asta, pentru că, parcă mai ieri eram în clasa a IX-a şi îmi imaginam că în aceşti patru ani nu voi face altceva decât mă voi distra şi voi învăţa. Dar au fost mult mai multe… fuga de la ore, acele multe viroze respiratorii, prea cunoscuta foame, prea râvnitul covrig de la chioşc, zgomotele dese de caiete scăpate pe jos în timpul lucrărilor, orele când eram somnoroşi, când toţi colegii ne plictiseau şi când profesorii chiar nu înţelegeau că avem nevoie de o pauză de 50 de minute, vestiteleporecle atribuite profesorilor şi colegilor, lucrarile când parcă apare câte o strălucire în foaia colegului din faţă, conflictele cu profesorii şi colegii, “furatul” temelor, lacrimile vărsate pentru media de la engleză, planurile pentru weekend, bătăile cu cretă, recreaţia prelungită mereu cu încă 5-10 minute, vestita scuză că era aglomerat la magazin, apariţia fulgerătoare şi inconfundabilă a profesoarei de matematică, râsetele şi şuşotelile din timpul orelor, toate urmate de invitaţia profesorilor la o plimbare pe culoar şi multe alte peripeţii.

Anii de liceu ne oferă momentul şi locul ideal unde putem să visăm, să dăm frâu liber fanteziilor, putem să ne revoltăm căci, de ce să nu recunoaştem, devenim cu toţii aliaţii unui joc superb al legendei. O legendă ce îmbină tragedii, regrete, certuri împăcări, iubiri, aplauze, culori şi sentimente. Şi de ce să nu ne bucurăm de toate acestea? Trebuie să lăsăm ceva în urmă gen formule pe bănci, un virus prin calculator, un 2 princatalog ce ţine strâns de mână o absenţă şi câţiva nervi profesorilor. 

Din aceşti frumoşi patru ani rămânem cu saci de informaţii, vreo trei camioane de amintiri, diplome, un carnet ce conţine colecţia de note şi prieteni cum rar mai găseşti. Aceste amintiri încep cu clasa a IX-a, cu ziua începerii anului şcolar urmată de vestitul Bal al Bobocilor, lupta fetelor pentru titlul de miss, încercările eşuate de a pătrunde în sala de spectacol şi mult aşteptata petrecere din discotecă.

Pe la începutul lunii martie vine Balul Mărţişorului ce-i obligă pe băieţi să-şi caute “pereche”. Este perioada în care toţi caută ţinute elegante, organizatorii locaţii şi mai elegante, iar elevii fac întrebări care mai de care mai dificile pentru concursul de mister. Acea petrecere la care pluteşte în aer eleganţa şi bunul gust, te determină ca peste ani, fără să vrei să-ţi aduci aminte de acel parfum al adolescenţei şi de acele momente pline de amuzament petrecute alături de colegi şi profesori.

 Atunci când îi lipseşti pe oameni de adăpost şi de bunătate, de băutură şi de mişcare ei mor în mod vizibil. Pe când atunci când îi lipseşti de pictură, muzică, poveşti şi teatru ei mor pe dinăuntru şi din păcate asta nu se vede. Ceea ce te face să fii fermecat de această lume este faptul că atât actorii cât şi spectatorii contribuie la realizarea spectacolului. Spectatorii iau şi ei parte cu atenţia lor, cu râsetele lor, cu liniştea lor, cu aplauzele lor şi ce e mai important, cu imaginaţia. Căci teatrul nu poate face să pară că totul este real. Iar rezultatul acestei împărtăşiri colective din imaginaţie şi cu imaginaţie este ca într-o poveste şi pare atunci mult mai reală decât este în realitate într-un mod straniu.

STEV-ul te ajută să te descoperi, să-ţi cunoşti limitele, să…, să…, să… în câteva cuvinte să devii altă persoană şi să vezi altfel lumea. Nu o să se regrete niciodată experienţa STEV, nu o să se regrete orele pierdute la repetiţii pentru că, astfel, cunoşti oameni deosebiţi, oameni cu care formezi o echipă, cu care munceşti, cu care te străduieşti să faci spectacole cât mai bune de care oamenii să se bucure!!! Dacă îţi reuşeşte sau nu, asta rămâne la aprecierea fiecăruia.

Pentru cei care abia îşi încep această perioadă pe cât de importantă, pe atât de deosebită şi plină de farmec din viaţa unui om îi sfătuiesc să o trăiască din plin! Si dacă nu la această vârstă, atunci când? Bucuraţi-vă şi daţi-vă şansa să visaţi alături de viitori profesori şi colegi, şi aceşti ani vor fi exact aşa cum v-aţi imaginat şi dorit!

Magia padurii in plina toamna

Este o dupa-amiaza dezmierdata de vantul plapand de toamna .Ma plimb domol pe poteca impodobita de frunzele si nucile imbracate in camasi zdrentuite din care curge mustul amar.Stratul gros al frunzelor galben-maronii a reusit sa margineasca cararea . Padurea trista ,aproape moarta, fiindca a ignorat verdele,este acum pustie.Singurii amici care i-au mai ramas sunt vantul si frigul.
Intru in padure si vad uimita cum pare totul o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi.Farmecul toamnei a schimbat totul in ceva nevazut ,trecand de « foarte frumos » si ajungand la expresia « ceva ce n-a mai vazut pamantul » .Nu a uitat de raul ce inca si-a mai pastrat limpezimea, covorul ce se intinde la nesfarsit al multicolorelor frunze si desigur de ceea ce o acopera,cerul , patat cu fum amestecat ce-a devenit gri.
Copacii sunt tristi fiindca le-au pierit multi frati ,maroniul inchis fiind culoarea lor de baza.Fiecare lucru are o taina a sa ,una mai speciala ca alta ,dar a potecii ,sfarsitul poteciinu cred ca a fost gasit.
Poate nimic nu ar fi fost la fel fara strigatul cerbului infrigurat de batranul vant ce se crede domnitorul tuturor.Soarele palid printre ramurile nemiscate ne va mai lumina si inca atat.Ploaia palmuieste parca cu fiecare picatura tulpina copacilor , vantul ridica frunzele ude de la pamant ,iar fulgerele ,tunetele le sperie si mai mult pe putinele vietuitoare.Ceata zglobie ii joaca feste intreii paduri .Greierii pe aripi pudrati cu bruma sunt tristi acum ca vor rabda ,din nou o iarna intreaga , de foame.
Racoarea serii se lasa incet ,iar noaptea isi asterne perdeaua peste pamnatul mohorat.Imi deschid umbrela si cu pasimarunti dar grabiti ma indrept spre casa .Nu uit insa sa observ un lucru .Nu doar pasarile calatoare nu se mai afla in acest peisaj ci nici picior de om ,care nu stie sa aprecieze magia padurii in plina toamna .

Primavara

Primavara, padurea este o rara frumusete. In primele ore ale diminetii, razele inca timide si reci ale soarelui se strecoara pintre coroanele arborilor. Padurea umeda este tacuta. Cararea trece pe langa tufe bogate de feriga, apoi pe sub ramurile dese ale teilor tineri. Padurea pare inca atipita. Parca ar sta in asteptarea caldurii si a luminii soarelui.
   Seara, infatisarea naturii este complet diferita. Culorile se transforma brusc. 
Contururile pomilor si arbustilor se evidentiaza deosebit de precis; unele ierburi se imbraca intr-o culoare rosiatica. La apropierea amurgului, cerul se acopera de o usoara ceata cenusie. Este atat de multa liniste, incat peisajul pare a fi decorul unui teatru. Dar iata ca soarele s-a dus la culcare. Peste o ora luna se ridica sus pe cer, luminand cu stralucirea sa palida intreaga campie. Imediat, siluetele nemiscate ale pinilor se detaseaza net, apa unui rau aruncand reflexe argintii spre stancile de pe mal, in timp ce pe malul opus campia pare sa se intinda la infinit. 

     Bogatia de plante face sa existe si o bogatie de insecte si animale. Te surprinde mai ales abundenta insectelor si pasarilor; pretutindeni vezi fluturi, bondari, greieri... Uneori se intampla sa apara fluturi colorati in galben si negru sau fluturi cu aripile presarate cu mici pete de un rosu aprins. 

      Primavara si la inceputul verii se observa si pasarile, al caror cantec rasuna pretudindeni fara incetare. In toate campiile pot fi auzite cantand ciocarlia, cristeiul cu notele sale curioase care seamana ca un scartait. In padure canta pitigoiul, iar la marginea padurilor care strajuiesc malurile apelor- lacarul, precum si regina cantaretilor, privighetoarea insasi. Primavara, pasarile canta toata ziua, dar cu toata forta glasului lor numai in zori si in amurg.
   Ce placut este ca intr-o frumoasa zi de primavara sa observi pintr-un binoclu o pasara care canta! Intoarsa catre soare, aruncandu-si capsorul mic inapoi si deschizand larg ciocul, ea isi executa cu maiestrie trilurile. Din cand in cand pasarea se odihneste, dar numai pentru putin timp, atat cat sa isi recapete fortele necesare pentru a-si relua cantecul cu si mai mult elan. 

My Favorite Time of the Day

To me, the best part of the day is between five and seven in the evening. It is truly a quiet and peaceful time for the family after a hectic morning at school or at the office. My mother, who has been busy from 6.00 a.m., would be relaxing in the garden, enjoying the lovely flowers and I would be sitting by her chatting away in the pleasant surroundings. My father would be in his favorite chair, reading the newspapers. After a while, I would play with my pet, Snowy, a white puppy which loves to run round and round the garden, chasing a ball.

Then my brother and sister would join me at the playground and we have great fun on the swings. We scream and shout to our hearts' content after a hard day at school.

Later, as I sit on the grass to rest, I admire the scenery around me. The sun, a golden ball of fire, is sinking beneath the hills in the distance and what a wonderful view of colors is displayed. Gold, pink, orange and yellow tint the sky and birds are seen flying back to their nests. All the plants and trees look strangely pretty in the twilight, with bees and butterflies flitting around.

The stillness and quiet of the later part of the evening make me feel at peace with everyone and everything. This is my favorite time of the day, a time of beauty and tranquility when we can relax in the cool of the evening after the rush of the day.

Memories of my Childhood Days

My first recollection of my childhood is the day I toppled down the stairs when I was three years old. I was so upset that I cried and cried for nearly an hour in spite of my parents' attempts at comforting me. Finally, I quietened down when I was given ice-cream and chocolates. Luckily, I was not hurt.

My days were happy ones before I started going to school, as I had good neighbours to play with from morning till evening. We played games outdoors, dressed as cowboys and Red Indians and rode about on our tricycles happily. There were also other games to occupy our time.

At the age of five years, I had to attend kindergarten and this turned out to be quite an ordeal for me. To begin with, I felt very sad having to leave my mother and go off each morning to be amongst strangers. I cried and wanted my mother around, much to my teacher's displeasure. As the days went by, however, I made friends easily in class and found company. I became happy again and actually looked forward to leaving the house each morning.

I still remember those days when I was learning to ride a bicycle. I fell and bruised myself several times but I never gave up. Finally, I was able to join my friends going around the neighbourhood on my bike.

Another fond memory is the end-of-year concert held at the kindergarten. I was chosen to play the role of Jack in the play, 'Jack and the Beanstalk', and I became a celebrity overnight receiving lots of compliments for my performance.

I now realise what a wonderful childhood I have had and at times wish I could relive those days.

Zece lucruri pe care nu le stiai despre creierul tau

Corpul uman este inca un mister, insa cele mai multe secrete pare a le ascunde chiar motorul existentei noastre, creierul. Cu o multime de compartimente destinate anumitor functii, fiind afectat negativ sau pozitiv de dieta, gandurile, actiunile sau bolile noastre, creierul ramane inca un obiect de studiu pentru cei mai multi oameni de stiinta.


1. Apogeul, la 20 de ani

Creierul functioneaza la capacitate maxima in jurul varstei de 20 de ani, dar incepe sa aiba o traiectorie descendenta incepand cu varsta de 27 de ani. Asta nu inseamna ca incepe sa se deterioreze, ci doar sa coboare incet de la varful inregistrat in jurul varstei de 20 de ani.

Celulele creierului incep sa se deterioreze in jurul varstei de 45 de ani, tocmai de aceea ar trebui sa consumam mereu fructe si legume destinate imbunatatiiri anumitor functii cum ar fi memoria, puterea de concentrare, capacitatile intelectuale etc.

2. Alcoolul, in cantitati moderate, nu afecteaza creierul

S-a mai demontat un mit, este adevarat, deoarece mult timp s-a crezut ca alcoolul distruge in timp creierul. Da, consumul de alcool in cantitati mari provoaca unele anomalii, insa un pahar de vin in fiecare seara aduce doar beneficii sanatatii noastre, deci si asupra functionarii creierului.

3. Creierul poate fi educat si modelat

Aceasta e, poate, cea mai interesanta descoperire a celor mai recente studii: se pare ca impulsivitatea porneste de la creier si poate fi controlata. Cel putin asta sustine un studiu din acest an, care a avut ca subiecti persoane pasioante de jocurile de noroc. Pe baza rezultatelor finale, oamenii de stiinta spera ca pe viitor sa foloseasca noi si noi resurse pentru a trata diverse dependente sau boli ca ADHD.

4. Celularele afecteaza creierul

Nu vorbi foarte mult la telefon daca nu vrei sa te alegi cu insomnii suparatoare. Desi studiile pe acest subiect nu sunt deocamdata suficient de numeroase sau de concludente, tot mai multi cercetatori fac o legatura intre radiatiile emise de telefonul celular si unele disfunctii ale creierului.

5. Creierul nu doarme niciodata in totalitate

Ai grija sa te odihnesti cum trebuie in fiecare noapte chiar daca, se pare, creierul tau nu doarme nicidoata in totalitate. De un somn bun depinde modul in care creierul va procesa detalii referitoare la memorie sau alte functii asemanatoare.

6. Creierul functioneaza precum un computer - poate fi reprogramat

Daca vrei sa fii mai optimist, este suficient sa actionezi si sa faci lucruri pozitive, care iti fac placere. Asta va functiona ca o reprogramare a creierului, prin care toate gandurile negative, temerile si frustrarile vor incepe sa se stearga rand pe rand.

7. Relaxarea si meditatia ajuta functiile creierului

Studii recente au aratat ca cei care au meditat timp de 30 de minute pe zi timp de 8 saptamani au avut schimbari majore in partile creierului destinate memoriei, empatiei sau stresului. Asadar, beneficiile relaxarii si ale meditatiei nu sunt doar niste mituri, ci fapte concrete care te pot ajuta.

8. Ce-i place creierului? - alimente bogate in Omega3, vitamina B, carbohidrati complecsi si antioxidanti

Ei bine, daca te-ai gandit vreodata care ar fi dieta preferata a creierului tau, acum ai gasit formula completa si corecta. Toate acestea ajuta memoria, intelectul si rezistenta la stres.

9. Rasul, cel mai bun remediu pentru creier

Oricat de stresat sau nefericit ar fi creierul nostru, nu trebuie sa cauti cine stie ce medicamente sofisticate. Ajunge o portie buna de ras pentru ca cele doua parti ale creierului corelate cu depresia sa functioneze mai bine. De asemenea, rasul sau chicotelile reduc nivelul de stres, scad tensiunea arteriala si influenteaza benefic si sistemul cardiovascular.

10. Diabetul afecteaza functionarea creierului

Intr-un studiu realizat in iunie 2012, s-a constatat ca subiectii care sufereau de diabet si care nu isi tineau sub control nivelul glicemiei incepusera sa inregistreze si un declin cognitiv. Asadar, aceasta boala trebuie tinuta sub control pentru ca celelalte functii ale corpului sa lucreze corect si eficient.