Iarna.... Unii si-o imagineaza ca pe o femeie cu inima de gheata, care nu simte durerea din sufletele oamenilor atunci cand trimite peste lume viscolul si gerul.
Dar eu mi-o imaginez ca pe o regina buna ce pune stapapanire pe tot cuprinsul tarii si, acoperind pamantul cu mantia ei alba, face ca totul sa para mai pur, mai fin, mai gingas.
Mai intai, incep sa coboare din cerul lipsit de soare stelute mici de zapada, apoi mai mari, formand un covor pufos. Ei seamana cu niste fulgi de lebada plutind alene spre pamant.
Peste tot se asterne o tacere adanca si misterioasa! Omatul imbraca casele, pomii si pamantul, transformand aceasta lume intr-un taram alb, vrajit. Totul pare de zahar. Casele pierdute sub troiene de-abia se vad in departare....
Copacii inmarmuriti seamana cu niste fantasme ce isi intind bratele batrane spre cer, cerand indurare. Saniutele sunt niste buburuze ce zboara si se intorc in acelasi loc iar copiii niste albinute ce umplu valea cu zumzetul lor asurzitor.
Copiii asteapta venirea lui Mos Craciun, care le aduce daruri si atata bucurie in suflete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu