Inceput de zbor

   Din zori si pana noaptea tarziu, ajutat de badea Ion si de verii sai Miron si Iosif Cranciova, Aurel Vlaicu mesterea fara odihna, sa-si intocmeasca pasarea cea mult visata, cu care sa zboare, sa se inalte. 

   Catre toamna, cand si-au terminat lucrul, pasarea cea mare odihnea in iarba din lunca Muresului. Avea aripile intinse si o coada semeata de ziceai ca e vie, adevarata si ca doar penele-i mai lipseau. In fiecare zi se adunau flacaii satului in livada, unde ai auzeai: 
  -Haideti fratilor sa mergem la lunca! 
  -Dar grabiti-va sa-naltam pasarea, adauga si inventatorul, caruia ai spuneau ''badea Orel''. 
   Primele incercari de zbor au fost deci efectuate cu ajutorul flacailor din sat, care au tras de franghii planorul. Vazand ca viteza astfel obtinuta era prea mica pentru ca aparatul sa se desprinda, constructorul a folosit remorcarea cu cai, calariti si indemnati cu chiuituri de aceiasi flacai, prieteni si consateni. Astfel remorcat, cu entuziasm, planorul a efectuat mai multe zboruri, avand la bord, mai intai o greutate, apoi pe inventator si chiar pe sora acestuia, pe mica Valeria. Zborurile efectuate astfel, pe dealurile Pemului de langa Orastie  au demonstrat adevarul planurilor inventatorului care spunea: ''Va veni vremea cand voi zbura si deasupra Bucurestilor!'' 
  La inceput pe scaunasul-sa din trupul pasarii flacaii au asezat un butuc, tinandu-l cu grija. Apoi au legat pasarea cu funii groase, de care au tras cu nadejde cativa dintre flacaii adunati. Era o pasare din lemn, fiare, sarme si panze de parca era un mare cocor cu aripile intinse, gata sa-si ia zborul. 
  Flacaii trageau planorul dupa cum ai invatase Orel si nu ieseau din cuvantul lui. 
  -Puneti caii sa traga, flacai!
  -Cum de nu, bade Orel, raspunsera flacaii sporindu-si eforturile. 
 Apoi au pus si caii sa traga.... Iar pasarea se-nalta peste coroana pomilor si aluneca in vazduh, sa tot fi fost cale de 20-30 de metri. Uneori, cu ajutorul vantului, pasarea de lemn urca chiar mai mult, cu mult peste coroana pomilor, de ziceai ca s-ar fi suparat pe oameni si ca pleaca sus in cer, acolo de unde ne vine ploaia, lumina si caldura soarelui...... 
  Dar supararea pasarii nu tinea mult, caci se-mpaca ei oamenii pe pamant, darmite pasarile pe cer. Si se lasa apoi lin, ca un fulg, desi era ditamai inaripata, in iarba pasunii de pe care alti flacai ai satului, trimisi de badea Orel, alungasera vitele gospodarilor, ca sa nu impiedice cumva zborul pasarii!