In spatele casei albe, cu cerdac taranesc de lemn, incepe livada. Ii place sa paseasca incet in livada inflorita, cu pomii tineri si zvelti, cu iarba moale peste care au nins florile cu miresme proaspete. Dar mai ales ai place sa asculte glasurile maiestre, ascunse intr-insa.
Poate ca oamenii mari nu prea le i-au in seama. Poate ca unii nici nu le asculta. Insa el, Andrei, desi nu are nici patru ani inpliniti, stie sa desluseasca acele tainice si minunate glasuri pitulate prin frunze. El stie sa asculte zumzetul albinelor harnice, culegand mierea din livada parinteasca incarcata de flori.
Ii plac nespus si cantecele felutitelor pasari si taraitul vesel al greierilor si vuietul molcom al vantului prin crengi, si zvonul dulce si departat al talangilor: Totdeauna le asculta in tacere, nemiscat, de parca-ar fi vrajit. Atat de frumos ai picura in auz aceste soapte fermecate ale naturii. Si ceea ce e mai tuburator, e ca poate sa le auda din nou, oricand vrea, chiar atunci cand e in patuc, seara, in odaia sa. Atunci glasurile livezii rasuna rasuna dulce si la fel de clar, dar inauntrul sau. Este ca si cum el, Andrei, le-ar fi inchis intr-un sipet fermecat, de unde le poate scoate de cate ori doreste, asa cum le-a auzit mai inainte.
E un mare dar sa nu uiti nici o melodie, nici un tril, nici o soapta pe care le auzi in jurul tau. El iubeste muzica nespus de mult, o aude frematand si o descopera pretutindeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu